Primele cinci runde au fost categoric dominate de Ali care însă începuse să obosească vizibil începând cu runda a șasea. Runda 11 a fost aproape să ofere un knockout, Frazier reușind să-i prindă un croșeu devastator, Ali fiind salvat de corzi pentru a nu pica la podea. După impact, Ali a stat în retragere pe toată durata rundei, fiind vizibil afectat de lovitura încasată, acesta fiind constant bombardat de Frazier cu multiple lovituri.
Ajunși în runda 15, oficialii îl dădeau deja pe Frazier câștigător în unanimitate, scorurile fiind în favoarea sa. Runda avea să ofere și încheierea perfectă pentru Frazier care l-a pus la podea pe Muhammad Ali cu un croșeu de stânga.
Deși Ali a reușit să se ridice și să continue lupta, loviturile ulterioare pe care le-a încasat nu au făcut decât să consolideze decizia oficialilor: Joe Frazier câștigă lupta categoric la puncte și păstrează centura de la categoria grea.
A fost o înfrângere greu digerată de Ali, care a refuzat să se recunoască învins, numind decizia oficialilor ca fiind una „a omului alb”.
După înfrângerea din 1971, Muhammad Ali a revenit spectaculos, iar în Ianuarie 1974, l-a învins pe Frazier în revanșă. Câteva luni mai târziu, a uluit lumea învingându-l pe George Foreman în celebrul meci „Rumble in the Jungle”, recâștigând titlul mondial.
Ultima confruntare cu Frazier, denumită „Thrilla in Manila” (1975), a consfințit una dintre cele mai intense rivalități din istoria sportului. Între timp, climatul social din America se schimbase: războiul din Vietnam se încheiase, iar Ali redevenise o figură respectată, deși inițial era perceput ca fiind „un trădător” datorită refuzului său de a se înrola în armată.
Deși următoarele lupte nu au mai avut același impact ca prima întâlnire, trilogia Frazier-Ali a rămas un simbol al curajului, al orgoliului și al renașterii unui campion atât de iubit în rândul oamenilor.