Imaginează-ți un stadion din anii 70: terenul mocirlos, tribunele pline de fum, iar duelurile de la mijlocul terenului adevărate bătălii.
Pe atunci, un tackling dur era privit ca un gest de curaj sau o intrare de “bărbat”, rareori ca o abatere disciplinară. Arbitrul lăsa jocul să curgă, iar faulturile se contabilizau mai degrabă în vânătăi decât în cifre pentru statistică.
Astăzi, în era VAR-ului și a analizelor video, contactul fizic a devenit un risc asumat (sau nu) pentru jucători. Fiecare intrare trebuie coordonată la nivel de zecimi de secundă, lipsa de sincronizare putând transforma o fază banală într-un cartonaș galben sau roșu.
Fotbalul modern e mai rapid, mai tactic și, paradoxal, mai puțin „dur” în sensul tradițional al cuvântului, deși nu ducem lipsă de dueluri tari atunci, de exemplu, urmărim un meci de Premier League.
De la bătălii fizice la fotbal calculat
Pe plan internațional, tendința ultimelor decenii a fost clară: numărul mediu de faulturi pe meci a scăzut constant.
În marile campionate din Europa, media a coborât de la peste 30 de faulturi pe meci (în anii ’90), la aproximativ 21–23 în prezent. Această schimbare nu înseamnă că jucătorii sunt mai „blânzi”, ci că fotbalul s-a rafinat. Presiunea, viteza și tactica de poziționare au înlocuit deseori contactul fizic.
VAR-ul, camerele multiple și directivele FIFA/UEFA au transformat și comportamentul jucătorilor. Un fault tactic bine gândit a devenit „asumat”, iar o intrare imprudentă de cele mai multe ori penalizată instantaneu fără drept de apel.
Astfel, agresivitatea controlată a devenit o armă, în timp ce lipsa de disciplină s-a transformat într-o vulnerabilitate vizibilă în statistici.
De ce faulturile nu înseamnă mereu indisciplină
În fotbalul de azi, un număr ridicat de faulturi nu implică neapărat un stil haotic, (deși echipele mai slabe au tendința de a “atinge” mai des o adversară superioară din motive lesne de înțeles).
Uneori, o echipă cu cifre mari la faulturi își gestionează intenționat riscul: oprește contraatacuri sau taie ritmul adversarului. După caz, faulturile sunt comise și pentru a trage de timp.
Pentru a diferenția indisciplina față de tactică, statisticile ne ajută să înțelegem mai bine contextul și motivul din spatele acestor acțiuni:
- Faulturile comise în jumătatea adversă semnalează agresivitate proactivă. Echipe care fac pressing, joacă dur și care vor să-și domine zonele de pe teren.
- Faulturile din propria jumătate: Reacție defensivă sau, după caz, lipsă de poziționare care duce la intervenții de genul.
- Cartonașe galbene pentru proteste: Lipsă de control emoțional, miza unui meci sau frustrările unui rezultat negativ care nu sunt dozate corect de jucători sau staff.
- Cartonașe tactice izolate: Strategie defensivă calculată, un meci între două echipe dinamice, sau un campionat cuplat cu un arbitru care adera la un joc mai permisiv când vine vorba de contactul fizic.
Aceste nuanțe definesc și Superliga, unde cifrele nu mai pot fi citite doar pentru a fi trecute cu vederea ulterior, ci și interpretate pe viitor pentru a îmbunătăți evaluarea echipelor care sunt implicate în astfel de analize.
Superliga 2025 după 12 etape jucate: Contactul rămâne o armă
Conform statisticilor oficiale disponibile până în etapa 12, în actualul sezon avem trei profiluri de echipe: cele agresive tactic, cele echilibrate și cele reactive/emoționale.
Echipele agresive tactic: Petrolul și FC Botoșani
Botoșani conduce topul faulturilor comise – 190, iar Petrolul urmează cu 189. Aceste echipe par să folosească intervențiile dese ca parte dintr-o strategie defensivă: blochează spațiile, opresc tranzițiile și își asumă riscul sancțiunilor. Pentru Botoșani, pare să funcționeze de minune, mai ales ca etapa a 12-a din sezonul 2025-2026 o găsește în vârful clasamentului.
Petrolul are cea mai mare medie de tackling-uri pe meci (13,3), un semn clar al unui stil intens, bazat pe presiune la adversar și aglomerare de zonă. Diferența este că echipa ploieșteană nu o duce bine pe parte de convertire a ocaziilor, de aici și poziția din clasament plus golaverajul, ambele inferioare. Dezorganizare sau ghinion? Un pic din ambele.
Echipele disciplinate: CFR Cluj și Csikszereda
CFR Cluj a “strâns” 115 faulturi până acum, fiind momentan echipa mai fair-play în Superligă. Echipa lui Andrea Mandorlini preferă plasamentul bun și duelurile anticipate în locul intrărilor dure, dar se luptă cu o lipsă mare de formă și de idei la poarta adversă.
Csikszereda a acumulat 16 cartonașe galbene, semn că evită tensiunile și gestionează momentele cheie cu calm, deși trebuie să ne luăm în calcul faptul că acest articol acoperă primele 12 etape ale campionatului, până la final fiind un drum lung și probabil cu schimbări majore de statistică.
Echipele reactive: FCSB și FC Argeș
FCSB conduce topul cartonașelor galbene, cu 32 sancțiuni, deși nu e lider la faulturi. Asta indică o altă problemă, vizibilă de mult timp în trupa lui Charalambous: reacții nervoase, proteste, sau faulturi tactice întârziate care nu au sens.
FC Argeș are 31 de cartonașe, aproape identic, ceea ce sugerează un comportament similar. Indisciplina generată de presiune, nu de intenție agresivă, doar că aici, la fel ca și în cazul echipelor agresive (Botoșani/Petrolul), una stă bine în clasament (Argeș), în timp ce FCSB suferă vizibil anul acesta.
Ce ne arată diferențele față de fotbalul internațional
Dacă în marile ligi europene agresivitatea a fost „educată” prin pressing organizat, poziționare și faulturi tactice rare, în Superliga încă vedem urme ale fotbalului „de contact”.
Mediile ridicate de faulturi și tacklinguri indică o tranziție parțială: echipele românești joacă intens, dar uneori din necesitate, nu din strategie. Un fotbal de uzură în care jucătorul aleargă după minge, nu invers.
În Anglia, Germania sau Spania, o echipă de top comite în jur de 10–12 faulturi pe meci, dar defensivele “știu carte”, rareori având parte de erori flagrante sau mingi trimise aiurea din poziții zonale care pot declanșa faze periculoase pentru propria poartă.
În Superliga, echipele cu cifre similare de tacklinguri ajung adesea la 15–16 faulturi pe meci, semn că duelul fizic rămâne o trăsătură definitorie a campionatului.
Concluzie: Superliga între vechi și nou
Fotbalul de la “casele mai mari” s-a rafinat cu timpul, însă în România încă pulsează energia fotbalului autentic, direct, de contact.
Superliga din 2025 ne arată un amestec între două lumi: cea modernă, disciplinată, și cea tradițională, instinctivă și care “bagă piciorul”.
Într-un campionat în care un tackling decisiv poate schimba cursul meciului, cifrele nu spun doar cine greșește, ci cum gândește fiecare echipă jocul: Unii sunt cerebrali, alții se luptă cu rațiunea.
