Andrei Rațiu a reușit un nou meci bun pentru trupa antrenată de Inigo Perez, românul fiind integralist în partida câștigată în deplasarea de la Sociedad. După presația reușită, „Sonic” a fost notat cu nota 7.7, fiind omul meciului.
Faza golului a fost oferită în minutul 84, când românul a urcat din propria jumătate a terenului, pasând decisiv în careu pentru Pacha, care intrase pe teren în minutul 77, uruguayanul finalizând fără emoții.
Dominanță pe partea dreaptă, stâlp de apărare, cu aport ofensiv pentru echipă și assist
Fundașul dreapta a avut un meci peste medie, având toate statisticile de partea sa. Cu o medie de 79% de pase reușite din 55 de atingeri, Andrei continuă să demonstreze că locul său de titular este de necontestat.
De altfel, duelurile câștigate, driblingurile cât și aportul ofensiv pe care îl oferă, ne arată o statistică interesantă care confirmă eficiența pe care Andrei Rațiu o aduce echipei sale.
Graficul de mai jos ne arată următoarele: Zonele marcate cu mov sunt spațiile unde Rayo Vallecano deține majoritar controlul balonului, cu medii care depășesc 55%. Zonele marcate cu roz sunt cele unde adversarii reușesc să domine în proporție de peste 55%, în timp ce zonele gri sunt considerate neutre.
Dacă luăm în considerare zonele în care Andrei activează pe perioada unei partide, ne dăm seama rapid că aportul său este vital, fie că vorbim despre fazele de apărare, fie că vorbim despre momentele când acesta trece spre linia mediană sau pe flancuri pentru a ajuta ofensiv echipa.
Cotat acum la 11.4 milioane de Euro, „Sonic” caută să mențină ritmul de partide bune, atât în LaLiga, cât și în faza ligii de Conference League unde spaniolii au debutat în sezonul 2025-2026 cu o victorie.
Concluzie
Performanța lui Andrei Rațiu în victoria contra celor de la Sociedad evidențiază consistența și valoarea adăugată pe care o aduce în sistemul tactico-tehnic implementat de Inigo Perez.
Cu un aport echilibrat atât pe faza defensivă, cât și în tranziția ofensivă, concretizat în meciul de astăzi printr-un assist și o prezență constantă în zonele de control ale mingii, Rațiu se profilează ca un element-cheie în flancul drept al lui Rayo Vallecano.
Prestanța solidă, coroborată prin inteligența pozițională și eficiența în dueluri, validează nu doar rolul său de titular, ci și evaluarea de piață, justificată prin randamentul său competitiv în LaLiga și în competițiile europene.